Anul tocmai încheiat a fost, din nou, unul foarte bun pentru industria bancară, mai puțin chiar la final. Profitul băncilor a ajuns la un nou nivel record, lucru folosit de puterea politică pentru a justifica creșterea taxării. Creditarea a crescut, dar BNR a venit cu limitarea gradelor de îndatorare, iar în Parlament au fost scoase de la sertar și adoptate mai multe legi care ar putea duce la scăderea veniturilor și afacerilor băncilor. „Bombele” reglementării din trecut s-au dovedit doar „fumigene”, însă lucrurile chiar s-ar putea schimba în rău pentru bănci în 2019.